La data de 13 august 2024, Legea nr. 243/2024 privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe („Legea nr. 243/2024”) a fost publicată în Partea I a Monitorului Oficial al României nr. 807, aceasta urmând să intre în vigoare în data de 11 noiembrie 2024.
Anterior publicării Legii nr. 243/2024 în Monitorul Oficial, aceasta a făcut obiectul unei sesizări de neconstituționalitate care a fost respinsă de către Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 379/2024.
Raporturile juridice reglementate de Legea nr. 243/2024 sunt (i) cele dintre debitorii care au calitatea de consumatori și creditorii care reprezintă instituții financiare nebancare („IFN”), respectiv (ii) cele dintre debitorii-consumatori și IFN şi entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare de creanţe.
Legea nr. 243/2024 cuprinde următoarele prevederi esențiale:
• definirea unor concepte fundamentale cu care legea operează (e.g., consumatorul, cesionarul de creanțe, contractul de credit, creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, creditul de consum, dobânda excesivă);
• prezumarea debitorului ca fiind un consumator care acţionează în scopuri personale sau familiale, precum și analizarea acestei calități în raport cu contractul care intră sub incidenţa Legii nr. 243/2024, iar nu cu întreaga activitate a debitorului respectiv;
• analizarea conceptului de dobândă anuală efectivă („DAE”) drept costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, respectiv stabilirea unor plafoane specifice ale DAE, după cum urmează:
– pentru creditele ipotecare pentru investiții imobiliare: DAE nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de Banca Naţională a României („BNR”) pe piaţa financiar-bancară internă;
– pentru creditele de consum: DAE nu poate depăşi cu mai mult de 27 de puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR.
• definirea valorii totale a creditului („VTC”) ca plafonul sau sumele totale puse la dispoziţie pe baza unui contract de credit, respectiv stabilirea valorii totale plătibile de către consumator („VTPC”) ca suma dintre VTC și CTC (astfel cum aceasta din urmă este definită mai jos);
• definirea costului total al creditării („CTC”) ca toate costurile (inclusiv dobânda, dobânda penalizatoare, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri) pe care trebuie să le suporte debitorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale (costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse în CTC dacă încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate), respectiv stabilirea unor plafoane specifice ale CTC, după cum urmează:
– pentru creditele de consum în valoare maximă de 5.000 RON: CTC nu poate depăşi 1% pe zi (concomitent, VTPC nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului);
– pentru creditele de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 RON şi 10.000 RON: CTC nu poate depăşi 0,8% pe zi (concomitent, VTPC nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului);
– pentru creditele de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 RON şi 25.000 RON: CTC nu poate depăşi 0,6% pe zi (concomitent, VTPC nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului).
• posibilitatea reducerii DAE, a CTC și/sau a nivelului VTPC în situațiile în care acestea depășesc plafoanele mai sus indicate, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească, fie prin apelarea la o entitate de soluţionare alternativă a litigiilor, cererea consumatorului putând fi formulată fie direct de către acesta, fie prin intermediul unei asociaţii de consumatori;
• posibilitatea revizuirii contractului de credit în situația depășirii plafoanelor mai sus menționate, la solicitarea consumatorului, în funcție de situația financiară a consumatorului și ținându-se cont de gradul maxim de îndatorare a acestuia, revizuirea contractului urmând să conțină măsuri precum (i) reducerea sau ştergerea parţială a unor obligaţii ale consumatorului, (ii) reeşalonarea sau refinanţarea acestora ori, după caz, (iii) darea în plată a imobilului ipotecat;
• stabilirea caracterului de practici comerciale incorecte al următoarelor conduite ale creditorilor:
– stipularea de clauze în contractele de credit prin care se determină depăşirea plafoanelor maximale prevăzute de Legea nr. 243/2024 (a se vedea mai sus);
– stipularea şi utilizarea de dobânzi penalizatoare care depăşesc totalul sumei acordate cu titlu de împrumut sau de credit;
– stipularea şi utilizarea de dobânzi asupra sumelor care conţin dobânzi sau ascunderea cu rea-credinţă de dobânzi şi anatocisme (i.e., „dobânzi la dobânzi”) sub alte denumiri de costuri sau sub stipulaţii destinate reglementării altor aspecte ale raporturilor juridice cu consumatorii;
– utilizarea de comisioane, speze, prime sau alte accesorii ale creditului, cu intenţia de ascundere a dobânzilor excesive.
• aplicarea Legii nr. 243/2024 și în privința contractelor în derulare (adică, în terminologia legii, în privința contractelor active la data intrării sale în vigoare, aflate la maturitate şi pentru care întârzierile la plată sunt de cel mult 60 de zile), cu anumite adaptări specifice;
• stabilirea interdicției ca entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare a creanţelor să perceapă de la debitorul-consumator o sumă totală care să depăşească cuantumul creanţei, certificat de creditor la momentul încheierii contractului de cesiune de creanță (incluzându-se aici orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cheltuielile cu executarea silită).
