PROTECȚIA CONSUMATORULUI |  Ordinul 539/2024 privind informarea consumatorilor cu privire la comercializarea produselor preambalate al căror volum sau greutate a scăzut

PROTECȚIA CONSUMATORULUI | Ordinul 539/2024 privind informarea consumatorilor cu privire la comercializarea produselor preambalate al căror volum sau greutate a scăzut

1.Prezentare generala

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a emis pe 14 mai 2024 un ordin (”Ordinul 539/2024”) care vizează asigurarea informării corecte a consumatorilor atunci când produsele preambalate suferă o reducere de volum sau greutate, în timp ce prețul rămâne neschimbat. Ordinul 539/2024 a fost publicat în Monitorul Oficial al României pe 10 septembrie 2024 și va intra în vigoare pe 10 octombrie 2024.

 

2.Scop

Ordinul 539/2024 își propune să:

  • • Îmbunătățească protecția consumatorilor prin reglementarea dezvăluirii modificărilor de volum sau greutate ale produselor, în timp ce prețul rămâne la același nivel ca înainte.
  • • Asigure practici de marketing transparente pentru a preveni inducerea in eroare a consumatorilor atunci când cantitățile produselor sunt reduse fără ajustarea prețurilor.

 

3. Dispoziții cheie

Ordinul 539/2024 stabilește obligația operatorilor economici care comercializează la raft produse destinate consumului în spații de vânzare de a informa corect consumatorii despre modificările cantităților de produse, furnizând informații complete, clare și precise cu privire la reducerea volumului sau greutății, în timp ce prezentarea, ambalajul, forma și prețul produsului rămân aceleași. Vânzările la distanță nu fac obiectul dispozițiilor Ordinului 539/2024.

Informațiile trebuie furnizate în același câmp vizual, într-o forma vizibila și lizibila, folosind modelul din Anexa la Ordinul 539/2024.

 

Obligația de informare se va aplica pentru cel puțin 30 de zile de la momentul la care produsul cu volum sau greutate redusă și fără ajustare de preț aferenta este pus în vânzare, la raft.

 

If you are interested in receiving further information on this topic, please do not hesitate to contact us. You can also find this legal update in the News section of our website: www.leroylaw.ro.